Murit-a natura cand îngerii cădeau
Murit-a natura; suflete ardea-
Flăcări urîte- în umbre rîdeau,
De ce speranţa-n lumină plîngea?
La tron, în castel, regina dansa,
La braţ cu gotica Alba-Crăiasă
Cînd fulgii priveau-seara lăsa
Ziua să fugă, frumoasă.
Spre lună cîinii sălbatici urlau,
Dar cerul în seamă nu lua,
Tăcea senin,dar norii plîngeau
Parcă dulci sentimente încercau a bruia.







imi place pana acum , continua








